Tort cu morcovi imbracat in turta dulce




Da, in spatele casutelor si sub brazii de turta dulce chiar este un tort. Unul de Craciun, cu morcovi, migdale si crema de branza. Imi plac si torturile "lucrate", cu straturi de creme elaborate, insiropate, glazurate, dar intotdeauna am preferat checul, cozonacul, fursecurile sau biscuitii de casa. Acest tort seamana mult checului, este consistent si perfect de servit langa o cana de cafea. Il recomand in cantitatile de mai jos daca se asteapta impartit cu musafiri, familie numeroasa etc., pentru ca este mult! Altfel, cantitatile se pot injumatati. Decorul din turta dulce este optional, bineinteles.


Ingrediente:

Pentru blat:

Faina 000- 550 g
Zahar pudra- 270 g
Ulei- 200 ml
Iaurt- 100 ml (la temperatura camerei)
Lapte- 100 ml (la temperatura camerei)
Oua- 3 (la temperatura camerei)
Morcovi razuiti- 450 g (prin razatoarea cu ochiuri mici)
Praf de copt cu sofran- 16 g
Bicarbonat- 1 lingurita
Sare- 1/2 lingurita
Scortisoara- 2 lingurite
Nucsoara- 1 lingurita
Fulgi de migdale blansate- 100 g

Pentru crema:

Unt (82% grasime)- 400 g + pentru uns formele (la temperatura camerei)
Zahar pudra- 300 g
Crema de branza- 800 g

Decor:

Turta dulce- vezi reteta aici
Ciocolata Nestle Dessert Blanc- 180 g (topita la bain-marie)
Bomboane colorate
Creioane pentru decor


Mod de preparare:

1- Intr-un bol incapator se mixeaza ouale si zaharul.
2-Se adauga uleiul, laptele, iaurtul si morcovii si se amesteca cu lingura pana se omogenizeaza amestecul.
3-Se adauga treptat faina, apoi praful de copt, bicarbonatul, scortisoara si nucsoara si se amesteca cu lingura pana la incorporarea completa.
4-Se adauga fulgii de migdale si se omogenizeaza.
5-Compozitia se imparte in doua si coace in forme (23 cm) unse cu unt, pe treapta de mijloc a cuptorului, foc mediu spre mic (cuptor preincalzit), pana trece testul scobitorii (aproximativ 20 de minute).
6-Dupa ce se racesc, blaturile se taie in doua, obtinand astfel 4 blaturi.
7-Pentru obtinerea cremei se mixeaza intr-un bol mai mare: untul, zaharul si crema de branza ( cantitatile de la ingrediente crema).
8-Crema se imparte in 5 parti egale: 4 parti pentru umplerea blaturilor si 1 parte pentru marginea tortului.
9-Se decoreaza cu figuri din turta dulce sau dupa propriile framantari ale imaginatiei...
10-Se pastreaza la frigider pana in momentul servirii.











Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Clatite din legume (de post)

Briose sarate

Sos de usturoi (de post)