Spaghete din dovlecel cu chiftele invelite in mozzarella
In aceasta vara, pe cand mai aveam timp sa trag cu ochiul la cate o emisiune culinara, l-am vazut pe Jamie Oliver cum imbraca fiecare chifteluta in fasii moi si apetisante de mozzarella...hmmm, de ce nu?! Ideea cu mozzarella am preluat-o si am asortat-o in combinatii gandite de mine. Ne-a placut!
Ingrediente:
Carne macinata- 400 g (eu am folosit aici de curcan)
Ou- 1
Paine- 50 g
Ceapa- 1 (mica)
Usturoi- 3 catei
Verdeturi (marar, patrunjel)
Boia afumata- 1/2 lingurita
Sare
Piper negru
Mozzarella- 100 g
Dovlecei- 1 (mare)
Ulei- pentru prajit
Iaurt
Cepsoara
Mod de preparare:
1-Ceapa, usturoiul si verdeturile se maruntesc cat mai bine.
2-Painea se inmoaie in apa si se stoarce bine.
3-Intr-un bol incapator se pun: carnea, oul, painea, ceapa, usturoiul, verdeturile si condimentele (dupa gust); se amesteca bine.
4-Cu mainile infainate se formeaza chiftelele.
5-Se pun la prajit in suficient ulei incins.
6-Cand sunt aproape gatite, se pune cate o bucatica de mozzarella pe fiecare chifteluta si se mai lasa putin la foc mic (pana incepe sa se topeasca mozzarella), cu capacul pus.
7-Se scot pe prosoape absorbante. Atentie!!!- partea cu mozzarella nu trebuie sa intre in contact cu prosopul absorbant.
8-Dovlecelul se curata si se taie cu masina de spiralat.
9-Spaghetele de dovlecel se prajesc rapid in ulei bine incins (1 lingura), amestecand continuu 1-2 minute.
10-Preparatul se serveste cu iaurt si cepsoara maruntita.
Comentarii