Drob de miel
Da, reteta poate vine cam tarziu, dar asta nu inseamna ca nu a fost prezenta la timp pe masa de Pasti! Am ales sa nu o postez inainte de sarbatori, deoarece a fost in test, adica am pregatit-o fara sa stiu daca e asezonata bine, daca se va lega etc. Acum poate sa isi ocupe cu mandrie locul in blog, este o varianta castigatoare, cu siguranta! Inspiratie partiala de aici.
Ingrediente:
Organe de miel (ficat, rinichi, inima, plamani)- 500 g
Ceapa verde- 4 legaturi
Usturoi- 3 catei
Smantana grasa- 3 linguri
Verdeata- 1 legatura marar + 1 legatura patrunjel
Oua crude- 3
Oua fierte tari- 3
Sare
Piper
Nucsoara macinata (!)- ingredientul care face diferenta, ramane obligatoriu in reteta!
Ulei- 3 linguri (pentru prajit)
Ulei + pesmet (pentru tapetat forma, deoarece nu am folosit prapure)
Mod de preparare:
1-Organele se taie in bucati potrivite si se lasa in apa rece.
2-Jumatate din cantitatea de ceapa verde (2 legaturi) se taie marunt si se pune la calit intr-o tigaie incapatoare, impreuna cu cele 3 linguri de ulei.
3-Cand ceapa incepe sa se inmoaie, se adauga bucatile de organe, se condimenteaza cu piper si se lasa la gatit in tigaie, cu capacul pus, la foc mediu, pana incep sa se rumeneasca.
4-Se condimenteaza cu sare si se lasa sa se racoreasca putin.
5-Continutul se macina grosier la robot.
6-Se adauga ouale crude, smantana, restul de ceapa verde toacata marunt, usturoiul si verdeata, de asemenea, tocate cat mai marunt. Se amesteca bine continutul.
7-Se adauga nucsoara, dupa gust si, daca mai este cazul, sare si piper.
8-Forma de copt se unge cu ulei si se tapeteaza cu pesmet.
9-Se pune jumatate din compozitie in forma, se pun si ouale fierte tari, curatate, pe mijloc si restul de compozitie deasupra.
10-Se unge cu putin ulei deasupra si se pune in cuptorul preincalzit, la foc mediu, pana devine ferm la atingere si se rumeneste.
Comentarii